9 oct. 2016

Lista mea cu "De ce Doamne, de ce?"


Bun, pentru că-s în mijlocul unei dramolete existențiale mi-au răsarit in minte căteva întrebari pe care
mi-ar fi placut să le adresez reprezentatelor sexului frumos. Lista-i lungă, am extras doar cele care mă frământă în mod deosebit...
Așadar...
De ce dacă îi ceri ei să facă o chestie care nu-i place e "dominare masculină" iar dacă îți cere ea același lucru e "doar o favoare"?
De ce dacă tu te uiti la o gagică mișto, îmbracată voit provocator, ești un pervers iar dacă ea se uită la un dârlău cu pătrățele e o femeie emancipată? (Dacă nu te uiți și îți vezi de ale tale, ești gay sau fătălău...).
De ce atunci când un bărbat rănește o femeie, o maltratează iar atunci când o femeie rănește un bărbat se cheama autoapărare?
De ce dacă un barbat ia o hotărâre fară s-o întrebe e nesimțit iar daca ea face același lucru e femeie independentă? (Am spus vreodată cât de mult urăsc Sex and the City?).
De ce dacă îi oferi ceva, să spunem un buchet de flori, sigur urmărești ceva iar dacă ea îți oferă ceva e dovada afecțiunii? (Dacă nu-i oferi nimic ești un țăran coclit...).
De ce dacă un bărbat e măndru de realizările lui e "plin de el", iar cînd o femeie vorbește despre reușitele ei este "puternică și de succes"? (Dacă el nu vorbește despre astea e lipsit de ambiție, nu-i așa doamnelor?).
Daca el vrea să facă dragoste prea des este un obsedat. Daca ea vrea același lucru "și-a îmbrățișat feminitatea!". (Dacă nu vrei să faci dragoste cu ea, ai pe altcineva, evident!). Dacă o "doare capul", e obosită! Dacă te "doare capul", n-o mai iubești, clar!
De ce femeile își pot aminti o chestie întâmplată acum 400 de ani dar nu reușesc să rețină "cum îl cheamă pe ăla frumosu de la ăia în alb de face reclamă la șampon și era cu rusoaica aia top model?" Ronaldo, în plm! Cristiano Ronaldo, așa îl cheamă!
De ce o femeie cu 50 de perechi de pantofi și trei șifoniere de haine este o femeie în pas cu moda iar un barbat cu zece cîrpe si trei perechi de pantofi, e narcisist? (Evident, ea niciodată nu va avea ce să îmbrace sau ce să încalțe...).
De ce pentru o femeie "cinci minute" înseamnă minim o jumatate de oră? De ce trebuie să meargă la toaleta de fiecare dată când ies din casă? Chiar și până la tomberoane...
Cum se face ca în hipermarket citește fiecare specificație a fiecarui produs din gamă (40 de șampoane, citite, comparate, mirosite, etc), și cumpără exact produsul pe care a pus mîna prima data! Fiind fix ăla de-l are acasă?
Probabil că aș putea continua încă zece ore, dar v-ați prins deja că-s un frustrat penibil și nu merită efortul de a continua lectura inepțiilor mele!
Respectele mele, duamnelor ușor ultragiate și donșoarelor care tocmai ce-au facut botic, zicând ceva de mama...




2 oct. 2016

Lanțul slăbiciunilor

La rugămintea unei bune prietene am acceptat să "meditez" o cunoștință de-a ei la Limba Română. Deși
am subliniat faptul că nu-s profesor și nici răbdarea n-ar fi una din virtuțile cu care am fost înzestrat, am acceptat...
A! Irezistibilă grație cum știi tu de frumos să poruncești! Și ce bine s-a nimerit! De ceva vreme căutam motiv de bagare în seamă, evrika!
"Dă-i numarul meu loazei,o să stau de vorbă să vad ce vrea, la ce-i trebuie și vedem!"
Asta a fost prin vară. Uitasem complet tărășenia când, mai ieri, întâlnindu-mă cu amica în cauză am avut parte de o discuție... încordată...
- Băi nene, în pula calului, dacă nu aveai chef să mă ajuți, spuneai și aia era, nu mă încurcai de-aiurea! Știi ce probleme mi-ai făcut? Mă uit la grație năuc și bâgui:
- Să mor dacă știu ce rahat spui acolo! Ești fumată, ce-ai?
- Ți-am zis de treaba aia cu copilul ăla cu probleme la română, să stai de vorbă cu el, să vezi daca îl poți ajuta, remember?
- Aha, da îmi aduc aminte, dar nu m-a sunat nimeni...
- Nu te-a sunat, ți-a dat mesaj pe whatsapp și tu ce-ai făcut? Ți-ai bătut joc, aia ai făcut! Și era fata unei vecine de-a secretarei domnului director, care m-a rugat pe mine și eu te-am rugat pe tine...
- Măi, înțelege, nu m-a contactat nimeni în problema aia!
- Nu!? Uite aici, că mi-a făcut Țanțica de la Conta printscreen!
Mă uit, citesc... Avea dreptate...

"bună, ke faki?"
"Aproape bine, cu cine vorbesc?"
"io sunt Gaby tipa ku treaba la lb rom cnd ânkepem?"
"Hai mă, terminați în pula mea cu glumele astea, că n-am chef, serios!"
"deke vb asha? mia zis Anji k sati zic k sti despre k e vb!"
"Mânca-ți-aș K-urile tale Marine, termină-n pula mea cu prosteala asta, ești penibil, să mor io!"
"deke ma faki penibel bagameaj pulan mata de fraer kordit"
"Frate, n-are haz, avem noi glume da` nici chiar așa! Ești nesimțit, să nu mai dai ochii cu mine, care mama dracu` oi fi!"
"nesimtita emata care tea kkt, tanpitu drak te zic lu mami casa te dea afara"

Am blocat numarul ăla fiind convins că a fost vorba de-o glumă tâmpită de-a vreunui amic... Nu era!
Grația m-a băgat în dizgrație și aștept să mă dea mami afară...


27 sept. 2016

Epifanie

Cautându-mă pe mine în noaptea dinăuntru, am găsit un bătrân.
 Am spus: Cine ești tu tataie și ce cauți în mine?
Eu sunt tu, peste ani. Sunt așa cum vom fi amândoi în clipa din urmă! Imaginează-mă mort.
Ăla ești! Eu!
Am surâs: Ce prost ești moșnege, eu pot să-mi aleg să-mi închei socoteala cu viața oricând! Ce vei mai fi tu atunci?
”Dumnezeu!”, mi-a răspuns.
Tu ai drept de viață și moarte, eu sunt chip și asemănare cu tine!
Sunt eu, tu și viața ce-o iei.
Sfînta treime din fieșce om...
Cum, am răspuns, nu-s Tatăl și Fiul și Sfântul duh?
Și de ce n-ar fi Omul, Conștiința și faptele lui?
”Vrei să spui că Dumnezeu nu există?”, am rostit speriat...
Ce prost ești copile, firește că există. E în fiecare din noi. Doar că nu cum ți-au spus...
Alegerea!
Ăla e Dumnezeu!
”Și atunci, diavolul, ce-ar mai fi?” am strigat...
Alegerea! Ești exact ce alegi să fii!
Dar iubirea, iubirea ce e? ”Ți-am spus tot ce trebuia să știi!”. Și-a plecat!

Dacă zeii ar exista aievea, cum aş suporta eu să nu fiu zeu? Aşadar nu există zei.  Friedrick Nietzche

25 sept. 2016

Cronică de film: Independence Day: Resurgence.

Pentru că viața nu-i numai poezie și delir revin cu o mai veche rubrică, anume ”Cronica de fim”. Da, sunt  si cunoscator de film. Here we go...
Am pierdut două ore din viață privind Independence Day: Resurgence. Long strory, short: L-a făcut pe ăla primul, să pară o capodoperă. Exact, atât de prost e! Avem un ghiveci perfect, Albi, negri, chinezi, cercetători homosexuali, hăndrălăi cu mummy issues, un dictator african, un președințe in funcție - femeie, un ex-președințe care-și sacrifică viața pentru bobor și extratereștrii. Mulți și răi! Mari și mici!
Așadar, există un dârlău alb, Jack (), corp lucrat la sală, good hair, rebel și
obrăznicuț, orfan de ambii părinți, iubitul fetei fostului președinte. (Da, atât a putut scenaristul vieții...)
Eh, dârlăul negru, Dylan (), fiul eroului Will Smith (îi apare poza pe-un perete al Casei Albe, da?), este genul cumințel care execută ordinele întocmai și la timp, avansează în carieră, arată bine în uniformă și-și spune pe nume cu presidenta (). Genul ăla, pilos dar cu etica muncii în el. Negrul bun., cum ar veni.
Gagica lu Jack, o blondă mai pe country așa, că doar e Independece Day, Patricia (), s-a lasat de pilotaj, îl îngrijește pe tac-su, ex-presidentu Withmore (), considerat nebun, da care nu-i nebun ci-i în contact cu alienii. Telepatic, gen.
Avem și o bunoacă din China. E mai mult decor. La fel și unul brunețel, tovaraș cu Jack. Dă la chinezoiacă. În partea a treia.
Avem și cercetătorul rebel, ăla de-a salvat lumea și-n partea întai, Levinson (trebuia si-un evreu, nu? , mai exact) și cercetătoarea de care se îndragostește și bla bla bla (, singura care mai spală filmul). Si un war lord african, specializat în ucis alieni cu maceta! ()
Deci, hăndrălăii aștia doi sunt certați rău, deși erau, ca frații! Pe motiv de aproape ucis negrul într-un stunt gen Top Gun. (Secvența cu zburatul imprudent prin canion e ”tribut”, da?!).
Eh, Jack al meu e consemnat pe Lună, pe motiv că e rebel și fură avioane. Pilotează un fel de buldozer spațial cu care salvează stația spațială lunară. (Mai avem una și pe Jupiter, da?).
Bun, vin alienii, toată lumea fum-fum, foc-foc, Jack își bea apa minerală. Tragem cu tunul cuantic, ucidem bestia, urale, treaba bună, doar ca trăsesem în alienu bun! Mișto twist, este?
 În timpul ăsta, alienii răi din pușcăria de alieni răi, încep să se agite! Se prind ai mei că se întâmplă ceva da până sa percuteze ce să vezi beleaua?
Alienii răi, tâgâdâm pâș-pâș, se apropie de pământ. C-o chestie atat de mare ca are gravitatie proprie. Cât Atlanticul, mai exact. Pe bune, atât de mare e! (Secvențele cu zgârie-norii smulși, atrași în atmosferă de ”gravitația” navei aliene sunt cea mai panaramă chestie văzută de mine ever). Nasoleală maximă, trimitem toate avioanele, bombele, rachetele, dronele, fix ca-n primul! Nu înainte de discursul patriotic, cu muzică patriotică și drapel fluturand în vânt! Exact, fara niciun succes. În afară că ai mei, sunt înăuntrul navei mamă. Da, e greu de urmărit, știu, dar merită. Eh, tot Jack (cine plm altcineva), recuperase alienu bun, care e iar un tribut, că-i de fapt o sferă (da, la Sfera mă refer), care ne spune secrete. E ultima din specia ei. Și ne-ar da secretele, doar că suntem primitivi. Serios, așa zice sfera. Bun, ai mei in nava mamă, descoperă că există o regina, care-i mai mare ca Godzilla. Și evident ca p-asta trebui s-o ucidem ca să salvăm planeta. Godzilla asta, e chitită pe sferă. Și-o caută prin toată galaxia (ca-n Transformers, o fi acelasi scenarist, deh). Și ce să vezi? Cercetătorul gay, găsește soluția intergalactică! Un radar frate! Da, bagă un radar mare-mare intr-un buldozer zburător și Godzilla, turbată la gard, după el prin deșert. Unde era și-un autobuz cu copii abandonați! Ai vazut cum devine situațiunea? Patricia, îl crede mort pa Jack și-ar vrea să faca un banzai, n-o lasă tac-su, da tot fură un avion ți dăi și luptă cu aliena regină, omora copilașii altfel, jur!
Eh, când s-o dovedească, tac-su murise eroic deja, langă radar erau si niste nuke-s, da Godzilla avea scuturi personale, da? Alt twist! Cand s-o mierlească și pe fie-sa, apare Jack si Dylan, furaseră niște nave aliene, și-o rezolvă pa Godzilă. Cad toți din cer, artificii, se pupă principalii și secundarii, intră genericul...
Și-am încălecat pe-o șa. Nu mai pot, vă jur!

16 sept. 2016

De ce să scrii când nu știi scrie?

Dacă știam să scriu, scriam. Cu personaje triste, istorii vesele despre nimic.
Povești paralele, personaje-n oglinda, pe pagini diferite spre a nu se întâlni măcar în slove.
Două imagini ale unui singur eșec. M-aș fi jucat cu ele, le-aș fi amăgit, recunosc. 
Poate cumva, pe la jumate le-aș fi îngăduit o clipă liniștită, cât să regrete că s-a întâmplat!
Apoi i-aș fi trimis departe, pe drumuri lăturalnice, să-și piardă urmele. Și vorbele.
Cât de departe trebuie să fii pentru a te simți departe?
Și le-aș fi spus că n-am putut mai bine. Că n-am știut să fiu așa cum m-ar fi vrut! M-aș degreva zicând c-a fost prea mult... 
Cât de mult e multul și când devine el prea mult? Mi-ar fi plăcut să știu `nainte de-ai fi scris...
Probabil că m-ar disprețui, Ar crede că sunt slab. Că n-am luptat. 
Uitând c-au fost pe pagini diferite, m-ar judeca prin prisma unei clipe!
Vina-i a mea, de ce să scrii cînd nu știi scrie?




25 aug. 2016

Celor ce vor veni

Cânva spuneam ”Dacă vreți să veniți, veniți, dacă vreți să plecați, plecați, dacă vreți să rămâneți, rămâneți”.
Și greșeam. Lăsând ușa deschisă am făcut loc furtunii. Care te ia, te ridică, te învârte, te amețește, te
face să nu mai știi și apoi te doboară. E minciună să spui ”Am căzut în picioare!”. Care picioare? S-au dus...
Și te-ai vrea munte când de fapt ești o gâză în vânt.  De ce ai deschis, când știai că nu e?
Închide ușa aia. Trage zăvorul. Dă drumul câinilor!
Și spune ”Fiți siguri că vreți să veniți! Și siguri că nu va fi prea grea așteptarea desfacerii lacatelor”.
Ispășește-ți păcatele tale. Nu le purta pe-ale altora. Asumă-ți doar partea ta de adevăr.
Cine va vrea, va fi. Cine nu, afara-n furtună! Casa ta, regulile tale!

16 aug. 2016

Știi?

Am privit înăuntrul tău lacrimând. 
Ca pe o ceapă te-am desfăcut, blestemând fiecare foaie, căci fiecare m-a durut.  
Am vrut să-ti aflu esența ta de femeie. E dulce miezul tau, știi?
Da, am vrut să te aflu. În mintea mea te-am compus, te-am distrus, te-am anulat și te-am recompus din nimic. Din vorbe si vise. Mi-am pus scara imaginației peste sufletul tău, încercând să ajung la tine. Dar sufletul e doar o boare, știi? 
E aer, e vânt, e părere. Nu ține o scară, nici măcar una făcută din vorbe.
Am căzut. E adânc înăuntrul tău, știi? 
M-am pierdut pe mine încercând să dau de tine.
Mi-am pierdut poleiala. Sunt gol. Nu mai am nimic. Dar nu mai ustura. Și nu mai blestem. 
M-am speriat, știi?
E furtună și-n tine. Sunt valuri. E teamă. Dar e acasa. În tine, pentru mine, e acasă.
Știi?




14 aug. 2016

Pescar cu vorba

Simt că o pierd. Se scurge printre degetele mele nepricepute. Alunecoasă ca orice anghilă mă frustrează faptul că nu știu de unde s-o apuc.
Îmi e teamă să n-o sufoc în strânsoare. Și îmi e era teama să-i dau spațiu. O simt suferind, în mâna mea e ”un pește pe uscat”.
Dar fără ea m-aș sufoca eu.
E mult să ceri cuiva, scos din mediul său să respire normal. Prea mult?
Doar pentru că tu îti dorești ca un pește sa devină pasăre. Sau piatră pe care să ridici. E greu. Fiecare ființă este, vorba învățatului bulgar, fix ceea ce este și nimic mai mult.
E ușor să pretinzi. Și mai ușor e să vrei. ”Mi-ar placea asta!”. Atât de simplu e.
Să știi ce, cum, când și mai ales de ce, asta-i partea grea.
Să-ți fie teamă de peștele care nu vrea să scape.
Să împletești frânghii de ancoră din îndoieli.
Să ai o plasă facută din vorbe cu ochiuri largi cât un ”voi face tot posibilul” spus și necrezut. Și atât.
Pescuiesc momind cu nimic.
Sunt eu, apa și tu.
Ești aici fără să fi fost vreodată. Te am fără să te am.
Apoi îmi privesc mâinile. Sunt goale, la fel de nepricepute. Și arunc din nou plasa de vorbe...


3 iul. 2016

Despre oameni frumoși

Într-o lume bolnavă de cinism, de forme lipsite de conținut, de inși care ”au reușit” călcând peste semeni, speranța pare pierdută.
Totul este valorizat. Cuanatificat. Monetizat. Întregul, exprimat print-un cod de bare.
Vândut sau de vânzare. Bunuri, persoane, sentiment. Totul are un preț. Exprimăm bucurii în roni. Iubirea se tranzacționează online. Bani virtuali. Sentiment virtual. Oameni virtuali.
Stane de piatră cu ieșiri USB și conexiune în bandă largă.
Și-n mijlocul nebuniei câțiva ciudați. Oameni frumoși, înotând împotriva curentului. Împotriva noastră. A celor normali.
L-am întalnit pe el si pe mamica lui, amândoi dezorientati, în centrul Bucureștiului. Ea e de o varstă cu mine, dar a crescut într-un centru de copii, așadar e putin mai imatură și n-are suficienta educatie. Și i-am adus pe amândoi la mine. Tatăl copilului i-a dat afară din casă și nu aveau unde să se ducă, planuise să îl dea în grija statului. Doar că eu știu cum e acolo, si nu-mi doream pentru nimic în lume soarta asta pentru un copilaș nevinovat.
E o poveste reală. O frântură de viață. Un om salvând alți oameni.
Nimic mai nefiresc de atât, nu-i așa?
Câți dintre noi am trecut pe lângă cei doi, butonând smartfon-ul, updatând statusul și dând check-in din acea locație? Un om și-un pui de om, pierduți. Ce treabă aveam noi cu ei, fiecare cu-a mă-sii! Boschetari, nu-i așa!? E plin Bucureștiul, fură, sunt murdari și miros urât. Drogați!
Ei, n-am facut cine stie ce! Orice om, sper eu, ar face asta, la un moment dat.”
Ai dreptate Sonia! Dar de unde mai luăm oameni zilele astea?



”Cel ce salvează o viaţă, salvează o lume întreagă”
foto: callieyahyavi.wordpress.com

21 iun. 2016

Nu e rușine, e performanță!

”A! ce coruptă soțietate!... Nu mai e moral, nu mai sunt prințipuri, nu mai e nimic: enteresul și iar enteresul... Bine zice fiu-meu de la facultate alaltăieri în scrisoare: vezi, tânăr tânăr, dar copt, serios băiat! zice: „Tatițo, unde nu e moral, acolo e corupție, și o soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are!..." Auzi d-ta mișelie, infamie.”
Curat infamie coane Tata Puiu!
Națiunea e scârbită, devastată, oripilată, la dracu, ne-a provocat efectiv repugnă faptul că vajnicii ”tricolori” s-au întors cu coada între picioare de la Euro! Și dă-i și luptă și înfierează proletar căci limba de lemn e un must have dacă simți șef la fotbal, comentator sau chibiț. Generația de Aur, antrenorii cunoscuți la braț cu cei obscuri, cei care au falimentat sportul și au politizat numirile la cluburi, loturi, federații, toți aștia au compus un cor al sclavilor (ala din Nabucco, evident), bocind crocodilește ”moartea fotbalului românesc”!
Cică e rușine mare să te trimită acasă Albania. Mă, io zic să priviți cam cum arată autostrăzile din Albania și după aia s-o regăndiți. Rușinea. Sau căutați cam câți patroni, conducatori sau antrenori au ăia prin pușcarii. Pe motiv de fraudă sau pariuri ilegale. Trăim din vise, ne mințim că suntem mieji fără a vedea ca regele e în fundul gol! Toți au râs cand Hagi cerea statui pentru generația lui! Mai râde careva?
Pentru cine a văzut meciul, întreb, a părut vreun ”tricolor” gata să moară cu Sadiku de gât? Să alerge până pleznește fierea în el, pentru o idee? Prostia aia - de a ”reprezenta țara”. Eu nu. Păreau îmbălsămați, anesteziați, amorțiți, sufocați, fără chef chiar. Și da, au reprezentat țara. Anesteziată. Amorțită. Sufocată. Fără chef.
Cu un antrenor analfabet și un șef numit politic, cu fotbaliști ce cară mingiile la antrenament la echipa de club și cu o atitudine cel puțin defetistă (ca să nu spun lașă), ce-au făcut oamenii ăia acolo este performanță, nu rusine. Sunt oglinda țării pe care o reprezintă. Atât și nimic mai mult!