18 dec. 2015

Raboj introspectiv!



Eh si pentru ca zurgalaii si pentru ca clichetele vesele de clopotei s-aud in geam stii ca e momentul introspectiei anuale cauzate de indigestie sau mahmureala acuta. Sa purcedem, zic: 

Impliniri: Am implinit 37 de ani. Si un numar nestiut de kilograme. Alminteri a fost un an bun. Plin de evenimente, majoritatea neprevazute, da` serios, ai mai cumpara oua Kinder sau pufuleti cu surprize daca ai sti carei supriza? Neah, asa gandesc si io. (Dupa 30 de minute de gandire intensa). Da, cam astea au fost! 

Neimpliniri: N-am castigat la Loto! N-am jucat prea des, dar cateva sanse i-Am dat! (Asa se scrie cand vorbesti de/cu Dumnezeu). N-am reusit nici sa fac puzzleul de anu trecut. E greu, serios, si nu trisez. Adica am mai trisat, m-au uitat pe net, da` mi-a parut sincer rau dupa! Am microcipat pisica, deci Blumbergu si Oculta Mondiala dorm, la propriu, cu mine-n pat. Si sforaie. Am cunoscut oameni noi. Da, tot la neimpliniri suntem! Mi-am schimbat „look-ul”! Imi propusesem sa-mi revizuiesc vocabularul, in sensul de a nu mai folosi cuvinte triviale. Macar in adresarile formale sau in relatia cu superiorii. Nu-i vina mea ca am tot superiorii de anu` trecut... Imi propusesm sa scriu o scrisoare, ceva scris de mana si trimis prin posta. Da, exista! Am primit in schimb scrisori: Doua instiintari de la banca si-o citatie la tribunal! Am reusit sa imi bat recordul la factura Vodafone! Desi pare un lucru bun, doborarea unui record e in general motiv de bucurie, n-a fost cazul... 

Oportunitati: Am 365 de zile sa termin un puzzle, sa scriu o scrisoare, sa renunt a injura fiecare dimineata in care ma trezesc si sa implinesc 38 de ani . Si sa scot cipul pisicii, parca imi porneste laptopul singur cand doarme pe el. Pisicile adora tastaturile. Cel putin a mea!

Pericole: Sa nu-mi ajunga cele 365 de zile pentru puzzle, scrisoare si injuraturi. De fap nu, la injuraturi depasesc planul oricum. Si daca trec de 29 Octombrie, bifat si 38. De trandafiri in buchetul vietii, evident...

Ok, asta e momentul in care te opresti si te gandesti pentru ce mama dracu` ai pierdut 5 minute (daca sunt mai multe de 5, ai o problema!), citind rabojul meu! 
PENTRU CA POT, BA, PENTRU CA POT!

12 dec. 2015

Despre povesti

Orice poveste incepe cu „a fost odata” si se termina, preferabil cu „si-au trait fericiti pana la adanci

batraneti”. Povestile pe care le auzi cand esti copil. Alea trebuie sa fie cu happy end. Stiti voi, alea cu zane si printi calari pe cai albi care salveaza printese, inving personajul negativ cu o lovitura de palos si domnesc in tari de basm cu inorogi si veverite vorbitoare. Acolo treaba-i oabla, binele invinge! Probabil pentru a nu demoraliza copiii. Cred. Cinstit ar fi sa le fie spus adevarul. Binele nu e niciodata bine pe de-a-ntregul si nici raul nu e numai rau. Albul si negrul sunt in fapt o imensitate de griuri, care intrepatrunse leaga povestile la un loc si spun ceva. Ceva cu morala, ceva cu talc, ceva din care se presupune ca ar trebui sa invatam. Si astea sunt cele scrise. Pentru ca mai apoi urmeaza povestile fiecaruia. Daca stai si te gandesti nu exista poveste mai buna decat aia traita si nescrisa. Amintiri. Franturi de timp impartite cu altii. Sau doar cu tine. Istorii traite si nestiute. Instantanee din viata, inchise undeva in fiecare, pe care ni le vom reaminti peste ani. Vei fi atunci ce iti doresti sa fii acum? Esti acum ce ti-ai dorit canda sa fii? Cineva imi trimisese zilele trecute un articol in care niste savanti demonstrasera ca cel putin teoretic, calatoria in timp este posibila. Si ma gandesc, daca ar fi sa fie, ne-am intoarce inapoi pentru a ne povesti noua, povestea noastra? Ne-am da sfaturi, ne-am spune ce anume am gresit si cum ar fi trebuit sa fi facut? Si noi, cei tineri, cei la care ne-am intors, am accepta o astfel de „istorie prefabricata” a noastra? Am crede ca stim mai bine decat noi insine, am spune ca „aia a fost povestea ta mai hodorogule, ce treaba am eu cu tine?”. Desi eu, sunt tu, peste ceva ani. Si tu esti eu la varsta la care inca mai credeam in povesti!

 Dar astea sunt povesti... 

10 dec. 2015

In colt



Sunt zile in care vrei sa simti. Sunt zile in care simti, dar ai vrea sa nu. Sunt zile in care trebuie sa fii
fericit, zile in care trebuie sa fii mandru, zile in care trebuie sa fii trist. In ziua dezastrului #colectiv unui bun prieten i s-a nascut primul copil. Si fix pe holurile Municipalului, printre atatia oameni indurerati, devastati, isi traia bucuria. Si, te gandesti, e oare gresit sa mori de fericire cand langa tine oamenii mor, la propriu? Oamenii sunt fiinte gregare, sociale. Gasim securitate si liniste in multime. Si tindem sa ne conformam starii generale, ne bucuram in grup si plangem impreuna. Asa e lumea. Si mai apoi sunt acele zile in care realizezi ca nu poti sa fii asa. Asa cum ar vrea ei. Nu vrei sa poti, simti altfel. Sentimentul de instrainare e grozav, dar cel mai nemernic e cand te simti singur intro multime din care pana mai ieri, intrun fel sau altul, faceai parte. O fi criza de identitate, o fi nebunie,o fi alint prostesc, nu stiu si nici nu vreau sa stiu. Stiu ca sunt zile in care vrei sa alergi ca un nebun pana la capatul curcubeului si zile in care ai vrea sa te tarasti in cel mai intunecat colt si sa ramai acolo. Sa nu auzi, sa nu vezi, sa nu simti. Sa nu gandesti. Asta e partea proasta, ganditul uneori ucide. Pe interior. Poti sa le spui celorlalti orice, poti sa fii oricine, poti pretinde ca albastrul e roz si ca vrabiile inoata bras. Dar nu te poti minti pe tine. Tu stii. Si cui sa-i spui? Si de ce ai spune? Mai ales cand nici tu nu stii exact ce e de spus. Si zilele trec. Si se transforma in saptamani si saptamanile in luni si lunile in ani. Si esti tot acolo, in colt.

Pe urmă… îşi spuse singur prinţul Andrei, eu nu ştiu ce va fi până la urmă, nu vreau să ştiu şi nici nu pot şti, dar dacă vreau lucrul acesta, dacă vreau glorie, dacă vreau să fiu cunoscut de oameni, dacă vreau să fiu iubit de ei, eu nu sunt vinovat că vreau asta, că nu vreau decât asta, că numai pentru asta trăiesc. Da! Numai pentru asta! Nu voi destăinui nimănui niciodată lucrul acesta, dar, Doamne, ce pot să fac, dacă nu-⁠mi este nimic mai drag pe lume decât gloria, dragostea mulţimilor. Moartea, rănile, pierderea familiei, nimic nu mi se pare prea înspăimântător, şi oricât de scumpi şi de dragi mi-⁠ar fi mulţi oameni… oricât de groaznic şi de nefiresc s-⁠ar părea, pe toţi i-⁠aş da pe loc pentru o clipă de glorie, de triumf asupra oamenilor, de dragoste faţă de mine a celor mulţi, pe care nu-⁠i cunosc şi nici nu-⁠i voi cunoaşte vreodată”.
Lev Tolstoi - Razboi si Pace 

6 dec. 2015

Post de sarbatoare!

In plina verva sarbatoreasca si in avant consumerist (io zic sa platiti facturile first, da` stiti voi mai bine, evident), revin cu incercarea mea anuala de a foote sarbatorile cuiva! So, here we go!
Ma, da, tu asta de citesti, cand ai primit ma ce ti-ai dorit cu adevarat ultima data? Ce i-ai scris tu lu` mosu`, ce ai visat tot anu!? Bicicleta sa zicem! Aa`? Este ca iar ai primit manusi si cizme imblanite? Plm, iti meriti soarta, accepta, ma-ta e o proasta si asa cum ei ii spunea ma-sa ca soricul si caltabosul sunt cadourile mosului asa iti spune si ia tie ca mosul stie mai bine si ca bicicleta vei primi de iepuras! Parca ai mai vazut filmul asta, nu? Ok, mergem mai departe. Ba, in filme e misto, eroul intoatdeauna cucereste fata, la final- si traiesc fericiti! Coa`, am o veste buna si una proasta! Vestea buna e ca aia dupa care-ti curg tie balele, nici anu` asta n-o sa se uite la tine. De ce e buna? Ca nu bagi banii de-i stragi ca prostu sa-ti iei bicicleta, in curu`ei! Si atunci, care-i vestea proasta, intrebi? O sa rupi iar RedTube-ul, da`stai bland, toti o facem.
Numero trei: Ai primit cadouri de cacat, ti-ai luat reject de la gacica si gandesti ca mai rau nu se poate! Coa`, imi pare rau, se poate! Gen, te-a invitat ma cineva la Revelion? Nu zic de restaurante sau Vanghelioane (daca se mai tin, propitaru` fiind nitel inchis), nu, de astea oricum n-ai bani, asta e, esti sarac si trist, accepta! Zic de Revelioanele alea mocca, din Piata, unde ingheti ca un rahat zgaindu-te la Loredana sau la Proconsul? (astia nu lipsesc niciodata!). Nici aici? Ok, iti dezvalui adevarul: N-ai prieteni ma! Ca n-ai ce sa le oferi, fiind sarac si trist, cum am stabilit deja trei randuri mai sus. Exact, prietenii sunt cu bani, cel putin aia la care aspiri tu, nu la tristii aia cu care comentezi ultimele upload-uri de pe RedTube. Renunta la idee, stii deja ca te vei imbraca frumos si vei sta acasa sa ciocnesti cu ma-ta si cu tac-tu un pahar (de plastic- ofcourse), de Angelli de piersici. Ramasa de la ziua lu ma-ta, c-a avut colica biliara si nu se pupa Colebilu` cu alcoolul. O sa bei vin de tara, rosu, o sa privesti la Stela si Arsinel, plm, stii mersul, nu mai dezvolt...
Si, inevitabil, vei gresi. Unde? Pai, iti vei propune lucruri, asa, ca de anul nou! "Anul asta o sa../ Nu o sa mai...". Coa`, daca nici pana  la 30-si, n-ai inteles ca esti hopeless, iti meriti soarta. Dar, asta nu inseamna ca trebuie sa disperi. Caci acolo unde este o problema, exista si-o solutie. Iar daca problema, gen tu, e fara solutie, pai atunci fix asta e solutia! Tradus, inceteaza sa vrei, inceteaza sa speri, inceteaza sa doresti! Accepta! Fii ma tibetan! Renunta! Baga-ti poola... Incepe cu sarbatorile astea! E in puterea ta! Foote si tu sarbatorile cuiva! Nu vei face mare lucru, dar o sa simti c-ai realizat ceva. Ba, prima data in viata ta cand realizezi ceva si nu ti-e scarba de tine a doua zi! Deci...