21 iun. 2016

Nu e rușine, e performanță!

”A! ce coruptă soțietate!... Nu mai e moral, nu mai sunt prințipuri, nu mai e nimic: enteresul și iar enteresul... Bine zice fiu-meu de la facultate alaltăieri în scrisoare: vezi, tânăr tânăr, dar copt, serios băiat! zice: „Tatițo, unde nu e moral, acolo e corupție, și o soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are!..." Auzi d-ta mișelie, infamie.”
Curat infamie coane Tata Puiu!
Națiunea e scârbită, devastată, oripilată, la dracu, ne-a provocat efectiv repugnă faptul că vajnicii ”tricolori” s-au întors cu coada între picioare de la Euro! Și dă-i și luptă și înfierează proletar căci limba de lemn e un must have dacă simți șef la fotbal, comentator sau chibiț. Generația de Aur, antrenorii cunoscuți la braț cu cei obscuri, cei care au falimentat sportul și au politizat numirile la cluburi, loturi, federații, toți aștia au compus un cor al sclavilor (ala din Nabucco, evident), bocind crocodilește ”moartea fotbalului românesc”!
Cică e rușine mare să te trimită acasă Albania. Mă, io zic să priviți cam cum arată autostrăzile din Albania și după aia s-o regăndiți. Rușinea. Sau căutați cam câți patroni, conducatori sau antrenori au ăia prin pușcarii. Pe motiv de fraudă sau pariuri ilegale. Trăim din vise, ne mințim că suntem mieji fără a vedea ca regele e în fundul gol! Toți au râs cand Hagi cerea statui pentru generația lui! Mai râde careva?
Pentru cine a văzut meciul, întreb, a părut vreun ”tricolor” gata să moară cu Sadiku de gât? Să alerge până pleznește fierea în el, pentru o idee? Prostia aia - de a ”reprezenta țara”. Eu nu. Păreau îmbălsămați, anesteziați, amorțiți, sufocați, fără chef chiar. Și da, au reprezentat țara. Anesteziată. Amorțită. Sufocată. Fără chef.
Cu un antrenor analfabet și un șef numit politic, cu fotbaliști ce cară mingiile la antrenament la echipa de club și cu o atitudine cel puțin defetistă (ca să nu spun lașă), ce-au făcut oamenii ăia acolo este performanță, nu rusine. Sunt oglinda țării pe care o reprezintă. Atât și nimic mai mult!

11 iun. 2016

Hoții de dragoste

Ore de iubire furată, doi hoți ce se mințeau cu ochii pe ceas. ”Cât mai e?”. ”Cât va mai fi?”
Camere vechi. Paradis mobilat sordid. Fizică demonstrată pe-un șervețel de hârtie. Relativitate aplicată - ziua parea ca n-a fost! Țigări mâzgălite de ruj. Dureri povestite. Cearceafuri pătate de vin - dovadă c-au fost! Neputință. Înțelegere. O clipă. Rămasă acolo lângă toate celelalte ce fuseseră înainte de ei. Și-n ei, hoții de dragoste, neprinși, neștiuți, nevinovați.
Bătrânul ce-mi povestea povestea lor s-a stins. Așa e viața, ce începe se termină cumva. Nu știu dacă istoria a fost cu happy-end sau s-au uitat pe ei. Când ajungea la epilog nu mai spunea nimic. Tăcea, așteptând. Parea că nu știe ultimul cuvânt. L-am întrebat ”Hei, spune-mi te rog, cum s-a terminat, ce-au mai făcut?”. Tăcere. Privea în pământ și tăcea.
Acum înțeleg. Tăcerea înseamnă sfârșit.

9 iun. 2016

România, cea mai monarhică republica care este!

Pentru un stat definit republican în Constituție, România are cei mai mulți regi pă cap de vacă
furajată din Europa. Practic, avem la sânge albastru pe metru pătrat cât n-aveau francejii la Agincourt cu tot cu neveste și copii. No, problema n-ar fi asta în definitiv fiecare e liber să-si spună cum vrea, nasoleala începe când preaînălțimili lor uită să-și plătească taxele și impozitele.
Exemplu: io am o cotineață, cresc un porc. Plătesc un impozit pe cotineață și mai plătesc un alt impozit pe porc. În numele contractului social dintre cetățean si Stat. Tu - ai un palat, două palate, trei palate, N palate, primite ca cado! În numele dreptului divin, se subîntelege... Și, ca orice propitar ar trebui să plătești un impozit, o taxă, o ceva, acolo pe proprietatea ta. Ca oricare alt cetățean.
 Plecând de aici nu m-am putut abține să nu fac o scurtă enumerare a regalității din România. Și a declarațiilor lor la auzul știrii despre datoriile casei regale (nu rupeți pula, n-am motive să scriu cu majuscule!).
Regele Cioabă (rege internațional al țiganilor): No dacă majestațili lor nu plătește, majestățili mele dă ce să plătește, manca-ți-aș pulicica ta Duamne, păi e proști țâganii ca rumânii să-i ție pă puf?
Regele Hagi (rege al fotbalului românesc): Io zic că datoriile e cum e adversarul, ANAF-ul cum ar veni, cât te lasă să plătești, stii ce zic, ai n-ai disponibil, tragi la ghiseu!
Regele Versace (regele fițelor): Ce faceți mă abdicaților, tot prosteală la români, tot prosteală? La voi uite, fierbe oala, la Stat, ghinon! Pă barosăneală, prăduitorilor, cum vă place vouă!
Regele Guță (regele manelelor): Auz ce zice strofa asta frumoasă, venită direct dă la Sigmaringen, pă Germania! ”Noi regii din România, am exportat șmecheria, Sânge albastru și valuare, Mihăiță întâiul are!”
Un mizilic de 4 milioane, atât datoreaza Finanțelor decrepiții numiți familie regală. Nu-s singurii datornici, de acord, unii datorează mult mai mult, de acord, dar ăilalți măcar fură cinstit!


foto: ww. bzi.ro

8 iun. 2016

Să nu-mi plâgi!

Pentru că-mi place să fiu înjurat și pentru că-mi asum rolul de Despicable me and părerolog inutil, în viață, mai bag o fisă pe-o temă dă mare actualitate. Maria Olaru și sistemul stahanovist al ”Uzinei de medalii” numită Lotul Național de Gimnastică. Adevărat, mă pricep la gimnastică cam cât mă pricep la croșetat mileuri, dar un lucru sau două despre bătaie și umilință - cunosc. Unele trăite, altele povestite. Și toate cu un singur numitor comun: Oamenii nu știau altfel. Unii loveau pentru că ”așa se învață minte”, alții, la primire, îndurau și tăceau. Convinși că meritaseră ceea ce li se întămplase. Asta era normalitatea acelor timpuri.Political correctness-ul încă nu se inventase.


Fata asta povestește lucruri pe care generația mea le știe prea bine. Cândva educație era sinonim cu dresură. Acasă, la școală, la joacă, oricând puteai fi ”atenționat” că ”greșești” - cu o palmă. Unii dădeau la fund, unii peste față, unii foloseau rigla de lemn sau o joardă iar cei cu adevărat hard-core, un mănunchi de chei. Dacă o să îl tin minte pe domnul profesor de sport Sift Numaiștiucum va fi pentru mănunchiul de chei cu care te pocnea în cap. Durea. Și lovitura și faptul că totul se petrecea în fața colegilor, a prietenilor sau a necunoscuților. Care făceau cerc și piveau. Încercai să nu plăngi. Ți se ordona ”Să nu te aud că mi te smiorcăi!”. De cele mai multe ori nu povesteai acasă pentru că în cel mai fericit caz primeai un ”lasă ca nu te-a bătut degeaba, ai făcut tu vreo drăcie!”. Copiii fac drăcii. Copiii sunt copii. O înțeleg. Mulți au rămas marcați. Mulți încă luptă cu trauma. Unii au probleme de socializare. Alții duc mai departe ”moștenirea” primită. Și fac la fel. Sau aleg la fel. Un fel de sindrom Stockholm, varianta mioritică. Ajung să le dea dreptate. Să-i apere. Uneori să-i iubească. Și-ai zice că, având jdă-mii canale de informație ar trebui să știe mai bine. Nu știu. Și scuză metodele invocând scopul. The greater good, cum ar veni. ”Nu se alegea nimic de capul lor dacă nu erau oamenii ăia!”. ”Într-o zi o să înțelegi că a fost spre binele tău!”. Nu-i așa. Nu are cum să fie așa.



foto: storify.com

7 iun. 2016

Gustul amar

Gustul amar rămâne. Cumva credeam că drama de la #colectiv ne-a trezit. Ei bine nu. Rămânem într-o paradigmă a miserupism-ului amestecat cu un elitism de salon cu inimioare roz din gips-carton. Și ăla prost înțeles!
Suntem stupefiați cum ”au reușit ăștia să pună mâna pe țară”! Cum și-au mobilizat activul de partid! Cum ”aia” cu 4 clase, care nu-și parchează trotinetele prin Centrul Vechi, s-au încolonat ordonați catre secții și vai, cât de trivial, și-au vândut din nou votul pe te miri ce! Cum toate șerurile și haștagurile au fost scoase mișelește din urne de ”ăia”. Căci ”ăia” fură, fraudează, scot morții din cimitire dacă e cazul! România din online n-a beneficiat de urna mobilă, așa cum au beneficiat bătrânii nedeplasabili și noi știm cum votează babalâcii ”ăia”, nu?
Cumva o nouă falie a fost creată între multele Românii deja existente. Trăind în cercul vostru strâmt, intr-o bulă a virtualului în care orice e posibil, ați dezvoltat un soi de imunitate la real. Ați dezvoltat un soi de autism social, un sistem de negare a evidenței. Auto-ostracizați în mijlocul nebuniei generale numită România reală. Iar România asta e mult mai mare și mult mai complexă decat pub-urile, ceianăriile tematice și birourile din blocurile de sticlă între care vă depănați existen
România asta nu știe altceva, România asta e dependentă de ”ei”, e legată prin miliarde de fire nevăzute de fiecare baron local, de fiecare administrator cu carnet de partid al unei mici feude. Da, eu asta cred, România e o feudă iar smecherii zilei au dreptul la ”prima noctis” cu fiecare din noi. Voi le-ați acordat dreptul ăsta! Nici măcar struți nu vă pot numi, macar struții au scuza de a fi excepțional de proști. Voi nu. Voi știți mai bine de atât. Voi înțelegeți. Voi aveți avantajul de a nu depinde de alții. Voi aveți mijloacele de a face ceva. Dar cumva, nu doriți. Lumea dezlănțuită din jur nu vă atinge. Sunt curios de-o treabă și cu riscul de a fi înjurat de mulți, întreb, dacă colectivul ar fi fost un birt nenorocit din Văscăuți Deal, iar victimele nu ar fi fost ”de-ai noștrii”, ci ”maneliști - cocalari analfabeți!”, mai ieșeați din casă toamna trecută? Nu-mi răspundeți, știu deja...

6 iun. 2016

Tinerii frumoși și liberi au înfrânt!

Ați ales să ramâneți acasă și acum vă plângeți de rezultat. Ați facut mișto de ”saracii ăia spălați pe
creier care își vând demnitatea pe o sticlă de ulei”. De pensionari si teleormăneni. De oamenii fară tabletă și smartfon care nu șeruiesc pisici și citate motivaționale. Ați dorit să le dați un ”vot de blam”, le-ați pus pâinea și cuțitul în mâini! Ați postat haștaguri cu #colectiv și #nicușordan dar de numărat s-au numărat voturile valabile introduse în urne. I-ați lăsat să vă deseneze viitorul pentru încă patru ani. Nu mai aveți dreptul moral de a vă plânge, doar nevolnicii se plâng fără să facă nimic! Sunteți ăia care filmați oameni murind pe stradă și urlați ca ”salvarea a ajuns după o oră”. Sunteți ăia care declamă că vor o țară ca afară în timp ce sparg semințe în parc. Nu sunteți victime, sunteți complici! Tineri frumoși și liberi, hai cu haștagul #amînfrânt.


foto: www.știrileprotv.ro

4 iun. 2016

Pastel hăhăit

Vis în verde și griuri - beton, imagini trăite, povești inventate. Zâmbete-n somn - când visezi cu ochii
deschiși. Daydreaming despre o zi ce n-a fost.
Muzică știută și hârșiit de lopeți. Trepte urcând un deal unde nu e nimic. Un molid sprijinit. Bere la draft, pizza împărțită. Un câine dement! Ochii strălucind, pasări perechi și miros de Cip. Bomboane pentru colivă! N-am înteles. Vorbeam - despre nimic cu alter ego-ul meu - cel reușit!
Și râdeam! Dacă aș ști să pictez în cuvinte ar fi fost un pastel hăhăit...



2 iun. 2016

Anonimi în roșu

Au efectuat zeci de misiuni, au salvat sute de oameni, au înfruntat pericole, prejudecăți și șefi imbecili. Nimeni nu i-a pomenit vreodată. Nici nu-și doresc asta. Anonimi îmbracați in roșu. S-au luptat din greu să ajungă pe ambulanța aeriană! Drumul lor s-a oprit la Haragâș, Raionul Cantemir,
Republica Moldova. Încercau să salveze un om. Stupid, nedrept, lipsit de logică, elicopterul a căzut. A fost vântul? Ploaia? Eroare umană? Astea ni le vor spune niște domni, de regulă foarte grași, de regula generali sau colonei făcuți la apelul bocancilor cu doctorate de pe wikipedia, de regulă foarte deranjați de agitația stârnită de un astfel de accident. Vor fi numiți eroi, avansați în grad și înmormântați cu fanfară și salve de pemeu. După aia, nimic. Cei cărora le-au spus azi-dimineață ”Lasă că iau eu lapte când mă întorc”, vor rămâne cu un drapel și grija facturilor. Eroii au și ei rate. Unii, copii.
”Știau ce presupune meseria asta!”.
”Asta le-a fost soarta!”.
”De aia au salariile alea!”.
Nu sunt nici primii, nici ultimii care au luat de bună expresia ”chiar cu prețul vieții!”.
 Pe ei, salvatorii, nu i-a salvat nimeni.
Motto-ul lor: Cine salvează o viata, salvează o lume întreagă.



Foto: Biszak Szalbolcs