11 iun. 2016

Hoții de dragoste

Ore de iubire furată, doi hoți ce se mințeau cu ochii pe ceas. ”Cât mai e?”. ”Cât va mai fi?”
Camere vechi. Paradis mobilat sordid. Fizică demonstrată pe-un șervețel de hârtie. Relativitate aplicată - ziua parea ca n-a fost! Țigări mâzgălite de ruj. Dureri povestite. Cearceafuri pătate de vin - dovadă c-au fost! Neputință. Înțelegere. O clipă. Rămasă acolo lângă toate celelalte ce fuseseră înainte de ei. Și-n ei, hoții de dragoste, neprinși, neștiuți, nevinovați.
Bătrânul ce-mi povestea povestea lor s-a stins. Așa e viața, ce începe se termină cumva. Nu știu dacă istoria a fost cu happy-end sau s-au uitat pe ei. Când ajungea la epilog nu mai spunea nimic. Tăcea, așteptând. Parea că nu știe ultimul cuvânt. L-am întrebat ”Hei, spune-mi te rog, cum s-a terminat, ce-au mai făcut?”. Tăcere. Privea în pământ și tăcea.
Acum înțeleg. Tăcerea înseamnă sfârșit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu