8 iun. 2016

Să nu-mi plâgi!

Pentru că-mi place să fiu înjurat și pentru că-mi asum rolul de Despicable me and părerolog inutil, în viață, mai bag o fisă pe-o temă dă mare actualitate. Maria Olaru și sistemul stahanovist al ”Uzinei de medalii” numită Lotul Național de Gimnastică. Adevărat, mă pricep la gimnastică cam cât mă pricep la croșetat mileuri, dar un lucru sau două despre bătaie și umilință - cunosc. Unele trăite, altele povestite. Și toate cu un singur numitor comun: Oamenii nu știau altfel. Unii loveau pentru că ”așa se învață minte”, alții, la primire, îndurau și tăceau. Convinși că meritaseră ceea ce li se întămplase. Asta era normalitatea acelor timpuri.Political correctness-ul încă nu se inventase.


Fata asta povestește lucruri pe care generația mea le știe prea bine. Cândva educație era sinonim cu dresură. Acasă, la școală, la joacă, oricând puteai fi ”atenționat” că ”greșești” - cu o palmă. Unii dădeau la fund, unii peste față, unii foloseau rigla de lemn sau o joardă iar cei cu adevărat hard-core, un mănunchi de chei. Dacă o să îl tin minte pe domnul profesor de sport Sift Numaiștiucum va fi pentru mănunchiul de chei cu care te pocnea în cap. Durea. Și lovitura și faptul că totul se petrecea în fața colegilor, a prietenilor sau a necunoscuților. Care făceau cerc și piveau. Încercai să nu plăngi. Ți se ordona ”Să nu te aud că mi te smiorcăi!”. De cele mai multe ori nu povesteai acasă pentru că în cel mai fericit caz primeai un ”lasă ca nu te-a bătut degeaba, ai făcut tu vreo drăcie!”. Copiii fac drăcii. Copiii sunt copii. O înțeleg. Mulți au rămas marcați. Mulți încă luptă cu trauma. Unii au probleme de socializare. Alții duc mai departe ”moștenirea” primită. Și fac la fel. Sau aleg la fel. Un fel de sindrom Stockholm, varianta mioritică. Ajung să le dea dreptate. Să-i apere. Uneori să-i iubească. Și-ai zice că, având jdă-mii canale de informație ar trebui să știe mai bine. Nu știu. Și scuză metodele invocând scopul. The greater good, cum ar veni. ”Nu se alegea nimic de capul lor dacă nu erau oamenii ăia!”. ”Într-o zi o să înțelegi că a fost spre binele tău!”. Nu-i așa. Nu are cum să fie așa.



foto: storify.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu