16 sept. 2016

De ce să scrii când nu știi scrie?

Dacă știam să scriu, scriam. Cu personaje triste, istorii vesele despre nimic.
Povești paralele, personaje-n oglinda, pe pagini diferite spre a nu se întâlni măcar în slove.
Două imagini ale unui singur eșec. M-aș fi jucat cu ele, le-aș fi amăgit, recunosc. 
Poate cumva, pe la jumate le-aș fi îngăduit o clipă liniștită, cât să regrete că s-a întâmplat!
Apoi i-aș fi trimis departe, pe drumuri lăturalnice, să-și piardă urmele. Și vorbele.
Cât de departe trebuie să fii pentru a te simți departe?
Și le-aș fi spus că n-am putut mai bine. Că n-am știut să fiu așa cum m-ar fi vrut! M-aș degreva zicând c-a fost prea mult... 
Cât de mult e multul și când devine el prea mult? Mi-ar fi plăcut să știu `nainte de-ai fi scris...
Probabil că m-ar disprețui, Ar crede că sunt slab. Că n-am luptat. 
Uitând c-au fost pe pagini diferite, m-ar judeca prin prisma unei clipe!
Vina-i a mea, de ce să scrii cînd nu știi scrie?




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu